Media Volvo Cars Romania

Volvo Cars va reduce drastic emisiile de carbon printr-un amplu program de protejare a mediului

Written by Andrei Huidan | 17.10.2019
Volvo Cars a lansat pe 16 octombrie 2019 unul dintre cele mai ambițioase planuri din industria auto, ce are ca scop reducerea amprentei de carbon cu 40% pe fiecare mașină, între 2018 și 2025. Acesta este primul pas tangibil către ambiția companiei de a fi neutră cu emisiile asupra mediului.

 

Planul incude acțiuni concrete, fiind dezvoltat în linie cu angajamentul global din 2015 de la Paris, care are ca scop limitarea încălzirii globale cu 1.5 grade Celsius peste nivelul de referință.

Ambiția până în 2040 a Volvo Cars prevede mult mai mult decât reducerea emisiilor de CO2 prin electrificare completă, o altă arie în care compania este pionier. Va avea totodata în vedere reducerea emisiilor de carbon pentru întreaga rețea de producție sau în lanțul logistic, precum și un proces de reciclare activă și reutilizare a materialelor.

Pe termen scurt, către procesul de atingere al ambiției 2040, Volvo Cars va implementa o serie de măsuri ambițioase, în eforturile sale de a reduce valorile anuale de emisii de carbon cu 40% pentru fiecare autoturism, în perioada 2018-2025. Compania estimează că până la acel moment, întreg sistemul de producție va fi complet neutru în raport cu mediul.

„Transformăm compania noastră prin acțiuni concrete, nu angajamente simbolice”, a declarat Håkan
Samuelsson, CEO-ul companiei. „În cadrul Volvo Cars, vom aborda ceea ce putem controla, și anume, atât lanțul de operațiuni, cât și emisiile mașinilor noastre. Și vom aborda ceea ce putem influența, prin invitația de implicare a furnizorilor noștri și a sectorului energetic, în atingerea unui viitor neutru din punct de vedere al impactului asupra climei”.

În atingerea obiectivului de reducere semnificativă cu 40% a emisiilor de noxe pentru fiecare mașină, compania a prezentat planurile pentru câteva dintre ariile sale operaționale. Scopul comunicat anterior, de a genera 50% vânzări globale din mașini 100% electrice, până în anul 2025, rămâne unul proeminent, cu rezultate în reducerea cu 50% a emisiilor CO2, în perioada 2018-2025.

Alte obiective pe termen scurt includ reducerea cu 25% a emisiilor de CO2 aferente lanțului de distribuție global până în 2025, includerea a 25% plastic provenit din reciclare în mașinile Volvo până în 2025 și reducerea cu 25% a amprentei de carbon generată de toate procesele operaționale ale companiei, incluzând sistemul de producție și logistică.

Volvo Cars a fost primul producător convențional de mașini care s-a angajat către o electrificare imediată a produselor și eliminarea rapidă a motoarelor cu combustie internă. Începând cu acest an, fiecare Volvo nou va fi electrificat, iar astăzi compania Volvo lansează primul model 100% electric: Noul XC40 Recharge. Începând cu noul XC40 Recharge, Volvo Cars va prezenta public media anuala a emisiilor de carbon pentru fiecare model nou.

XC40 Recharge este primul model al companiei din linia Recharge. Recharge va fi denumirea generică pentru toate autoturismele Volvo, atât plug-in cât și integral electrice. Aceasta nouă linie de modele, Recharge, are ca scop creșterea vânzărilor de autoturisme plug-in și electrice, prin încurajarea cu subvenții a conducătorilor auto, în vederea utilizării modului „Pure” cât mai mult posibil.

_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ 

Despre Volvo Cars în România

În România, Volvo Cars este reprezentat de Grupul Euro Inter Trade, înființat în 1990 iar autoturismele sunt distribuite prin sucursala Forum Auto, care are peste 20 de ani de experiența pe piața locală. EIT – Forum Auto a intrat în 2019 în Volvo Excellence Club. Doar cinci importatori din toate țările EMEA au primit acest statut drept recunoaștere a calității și a performanței obținute.


Despre Volvo Car Group

Volvo a început producția în anul 1927. Astăzi, Volvo Cars este una dintre cele mai cunoscute și respectate brand-uri auto din lume, cu vânzări de 624,253 mașini în aproximativ 100 de țări în anul 2018. Compania Volvo Car Corporation din Suedia a fost cumpărată in anul 1999 de Ford Motor Company din SUA.
Din 2010 Volvo Cars este deținută de Zhejiang Geely Holding (Geely Holding) din China. Producția modelelor Volvo este acum realizată atăt în Europa (Suedia), cât și în Asia (China).
În 2018, Volvo a vândut peste 600 000 de unități, un număr recod de la înființarea companiei, în 1927. Anul trecut a fost de asemenea și al cincilea consecutiv cu vânzări record pentru compania suedeză, performanță susținută de modelele XC60 și XC90.

Contact Media: 

Andrei Huidan, Marketing Manager

andrei.huidan@eit.ro