Volvo Cars va prelua dezvoltarea software-ului intern, deoarece interesul în domeniul auto se mută preponderent pe funcțiile și caracteristicile bazate pe software, în defavoarea atributelor tradiționale.
Următoarea generație de modele pur electrice Volvo - inclusiv succesorul full electric al modelului XC90 - va rula pe sistemul de operare (OS) propriu al Volvo Cars, numit VolvoCars.OS, care va permite mașinilor să se dezvolte mai rapid și mai flexibil. Împreună cu actualizările OTA tot mai frecvente, scopul fiind acela de a îmbunătăți constant mașinile Volvo.
VolvoCars.OS va încorpora diferitele sisteme de operare ale companiei în mașină și în cloud, creând un mediu de sistem de operare software coerent. Sistemele de operare de bază includ Android Automotive OS, QNX, AUTOSAR și Linux.
Prin intermediul unei varietăți de interfețe de programare a aplicațiilor (API), inclusiv API-ul extins pentru vehicule anunțat anterior, VolvoCars.OS oferă dezvoltatorilor acces la caracteristici din mașină, cum ar fi date de la senzorii vehiculului, interfețele utilizatorilor și caracteristicile bazate pe cloud - datele flotei, oferite prin consimțământul clientului. Acest lucru permite dezvoltatorilor să creeze noi servicii și aplicații pentru mașinile Volvo.
„Prin dezvoltarea software-ului intern, putem crește viteza de dezvoltare și putem îmbunătăți mașinile Volvo mai repede decât o putem face în prezent”, a declarat Henrik Green, Chief Technology Officer. „La fel ca pe smartphone-ul sau computerul personal, software-ul și funcțiile noi pot fi lansate rapid prin actualizări over-the-air, făcând ca în timp mașina să fie chiar mai performantă și mai plăcut de condus.”
Pentru a beneficia cu adevărat de dezvoltarea de software intern, Volvo Cars centralizează și operațiunile automate din interiorul mașinilor sale electrice într-un sistem central, eliminând complicațiile. În loc să se bazeze pe mai multe unități electronice de control din jurul mașinii, care controlează caracteristicile și sistemele individuale, o cantitate tot mai mare de software dezvoltat intern va rula într-un sistem central de bază din mașină.
Sistemul de bază, care va fi introdus mai întâi pe un nou model Volvo care va fi dezvăluit în 2022, este alcătuit din trei computere principale. Acestea se susțin reciproc în operarea procesării viziunii și a inteligenței artificiale, operațiuni generale și infotainment.
Trecerea la sistemul centralizat permite, de asemenea, Volvo Cars să separe treptat hardware-ul de software. Astfel se vor putea introduce cicluri hardware mai frecvente, pentru ca noile modele Volvo să poată fi echipate cu cele mai recente componente de hardware disponibile.
Volvo Cars va realiza intern aceste sisteme, colaborând cu firme de top în domeniul tehnologiei. Acestea includ NVIDIA, cu care compania lucrează la sistemele de bază, și Google, partenerul curent de co-dezvoltare pentru sistemele sale de infotainment.
„Avem o strategie deliberată de parteneriat cu adevărați lideri tehnologici, acolo unde acest lucru se impune”, a adăugat Henrik Green. „Google este un adevărat lider în experiența și serviciile oferite utilizatorilor, de la Google Maps la Google Assistant, în timp ce NVIDIA ne oferă acces la unele dintre cele mai rapide și mai bune metode de calcul disponibile. Această abordare a parteneriatelor strategice este mult mai eficientă decât încercarea de a face totul pe cont propriu. ”
Colaborarea de succes a Volvo Cars cu liderii tehnologici pentru a oferi clienților săi cea mai bună experiență posibilă este, de asemenea, un factor determinant în decizia de a-și deschide VolvoCars.OS către inovația terților prin intermediul API-urilor.
Anunțul de astăzi este transmis odată cu primul Volvo Cars Tech Moment. Puteți viziona evenimentul în direct aici.
_ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _ _
Volvo Car Group în 2020În anull financiar 2020, Volvo Car Group a înregistrat un profit operațional de 8,5 BSEK (14,3 BSEK în 2019). Veniturile aferente acestei perioade s-au ridicat la 262,8 BSEK (274,1 BSEK). Pentru întregul an 2020, vânzările globale au ajuns la 661.713 mașini (705.452), o scădere de 6,2% față de 2019.
Despre Volvo Car Group
Volvo Cars a fost fondată în 1927. Astăzi, este una dintre cele mai cunoscute și respectate mărci de mașini din lume, cu vânzări de 661.713 mașini în aproximativ 100 de țări de-a lungul anului 2020. Volvo Cars se află în proprietatea companiei Zhejiang Geely Holding din 2010.
Începând din decembrie 2020, Volvo Cars a angajat aproximativ 40.000 (41.500) de angajați cu normă întreagă. Sediul central Volvo Cars, dezvoltarea produselor, departamentele de marketing și administrative sunt situate în principal în Göteborg, Suedia. Sediul central al Volvo Cars pentru APAC este situat în Shanghai. Principalele fabrici de producție auto ale companiei sunt situate în Göteborg (Suedia), Ghent (Belgia), Carolina de Sud (SUA), Chengdu și Daqing (China), în timp ce motoarele sunt fabricate în Skövde (Suedia) și Zhangjiakou (China) și componentele caroseriei în Olofström (Suedia).
Sub noua misiune a companiei, Volvo Cars își propune să ofere clienților libertatea de mișcare într-un mod personal, sustenabilși sigur. Acest scop se reflectă într-o serie de ambiții legate de practicile de afaceri: de exemplu, la mijlocul acestui deceniu își propune ca jumătate din vânzările sale globale să fie mașini complet electrice și să stabilească cinci milioane de relații directe cu clienții săi. Volvo Cars se angajează, de asemenea, să reducă continuu amprenta sa de carbon, cu ambiția de a fi o companie neutră din punct de vedere climatic până în 2040.