Volvo Cars, producătorul de mașini premium, a primit recunoașterea din partea Națiunilor Unite pentru strategia sa inovatoare de electrificare în cel mai recent raport de la Global Compact, cea mai mare inițiativă de sustenabilitate corporate din lume.
Raportul, lansat la începutul săptămânii în cadrul întâlnirii la nivel înalt a Global Compact din New York, este concentrat pe progresul pe care membrii Global Compact l-au realizat pentru a susține atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Sustenabilă. Acest raport pune în prim-plan 10 directori executivi care au desfășurat acțiuni complexe și temerare, incluzându-l aici pe președintele și CEO-ul Volvo Cars, Håkan Samuelsson.
Global Compact a recunoscut de asemenea că Volvo Cars este lider între membrii săi, fiind una dintre cele mai implicate și ambițioase companii din Global Compact. Membru fondator al Global Compact, Volvo Cars este una dintre cele 44 de companii lider din totalul de 9.500 de membri - și unul dintre cei doi producători de mașini.
În raportul numit ”Soluții business pentru dezvoltare sustenabilă”, Håkan Samuelsson prezintă motivul care stă la baza strategiei de electrificare anunțată anul acesta în iulie de către companie.
”Am luat această inițiativă deoarece credem că este viitorul potrivit pentru Volvo Cars și că ne va face mai puternici. Este o afacere bună" spune Dl. Samuelsson în raportul UNGC.
Odată cu acest anunț, Volvo Cars a devenit primul producător auto care îmbrățișează pe deplin electrificarea și o plasează la baza acțiunilor sale viitoare. Din 2019, fiecare model Volvo lansat va avea motor electric, marcând sfârșitul istoric pentru mașinile care au doar motor cu combustie internă.
Anunțul privind electrificarea a însemnat o premieră în industrie iar exemplul Volvo Cars a fost urmat de atunci și de alți producători de mașini care au făcut declarații similare.
Ca parte a strategiei sale, Volvo Cars va lansa cinci vehicule full electrice între 2019 și 2021. Trei dintre aceste mașini vor fi modele Volvo și două vor fi mașini Polestar. Aceste mașini vor fi dotate suplimentar cu o gamă de opțiuni plug in hybrid și mild hybrid pentru toate modelele, reprezentând una dintre cele mai largi oferte de mașini electrificate din orice piață.
”Volvo Cars ghidează calea și observăm că industria automotive devine conștientă de responsabilitățile ei. Suntem mândri să fim considerați lideri între membrii UN Global Compact și să fim recunoscuți pentru angajamentul și pionieratul nostru în viitorul electric”, a spus Stuart Templar, Director Sustenabilitate al Volvo Cars.
Raportul complet UNGC și interviul cu Dl. Samuelsson despre strategia de electrificare a Volvo Cars poate fi găsită aici.
În mai anul acesta, Volvo Cars a găzduit întâlnirea bianuală a UN Global Compact Nordic Network la sediul său din Gothenburg. A reprezentat una dintre cele mai mari întruniri de experți în sustenabilitate din corporațiile nordice sub auspiciile Națiunilor Unite.