since+1959

Inovațiile Volvo: trecutul, prezentul și viitorul siguranței

Care este primul cuvânt care îți vine în minte când auzi ”Volvo Cars”?
Unii vor spune ”siguranță”, alții ”mașini premium”, alții ”Suedia”. Indiferent de răspuns, compania Volvo Cars este, a fost și va fi mereu interesată de tehnologiile care maximizează siguranța la volan și în trafic.

E parte din angajamentul nostru, din viziunea noastră, o dovedesc numeroasele inovații pe care le-am oferit șoferilor de-a lungul timpului, dar și rezultatele testelor NCAP sau numeroasele premii obținute de modelele noastre. Descoperă moștenirea noastră, unde se află Volvo Cars azi și ce planuri avem pentru viitorul siguranței la volan.


Zeci de ani de inovaţie pentru siguranța la volan

Încă din 1927, anul în care Assar Gabrielsson şi Gustaf Larson - fondatorii Volvo Cars - au început să producă automobile, tot ceea ce s-a creat a pornit de la oameni. Plăcerea de a conduce și siguranța la volan ne-au ghidat neîncetat și ne-au oferit motivația necesară pentru a crea zeci de inovații, din care unele au schimbat lumea. Suntem lideri în siguranța la volan iar angajamentul nostru față de siguranța ta, a pasagerilor tăi și a participanților la trafic ne dă imboldul necesar pentru următoarea idee marca Volvo Cars.


10 DINTRE CELE MAI IMPORTANTE INOVAȚII DE SIGURANȚĂ REALIZATE DE VOLVO

1944 - prima structură de rezistență sporită pentru habitaclu

1944 - montarea primului parbriz securizat

1959 - centura de siguranţă cu prindere în trei puncte devine dotare standard

 

1991 - implementarea sistemului de protecție pentru impactul lateral

2004 - implementarea sistemului Blind Spot

 

2008 - implementarea sistemului City Safety - evitarea coliziunilor la viteză mică

2010 - implementarea sistemului de detecție a pietonilor și frânarea de urgență autonomă

2012 - implementarea primului airbag pentru pietoni

2013 - detectarea bicicliștilor în trafic și frânarea de urgență autonomă

 

AFLĂ MAI MULTE DESPRE FIECARE INOVAȚIE

 

Siguranța la volan astăzi

Toate inovațiile Volvo Cars sunt generate de abordarea noastră unică în industria automobilelor - bazată pe situații din lumea reală. În acest fel, cu date reale de trafic, reușim să creăm:

  • Sisteme de siguranță care previn coliziunile
  • Un mediu de siguranță pentru pasageri, de la structura de rezistență a caroseriei la diferitele tipuri de airbag-uri pentru toți cei aflați la bordul modelelor Volvo Inovațiile Volvo Cars privind siguranța sunt reunite sub numele de IntelliSafe - tehnologia pentru siguranță și asistență a șoferului.

Inovațiile Volvo Cars privind siguranța sunt reunite sub numele de IntelliSafe - tehnologia pentru siguranță și asistență a șoferului.

Informaţii referitoare la unghiul mort (BLIS)

Datorită senzorilor radar și asistenței la virare cu care sunt dotate modelele Volvo Cars, ești mult mai conștient de ceea ce se întâmplă în jurul mașinii tale și mai încrezător pe drum când știi că ești alertat pentru evitarea coliziunii din spate cu alte vehicule. Alertele ”Cross Traffic” te atenționează dacă se află un vehicul, ciclist sau pieton în sectoarele cu unghi mort atunci când ieși cu spatele dintr-o parcare.

Păstrarea benzii de circulaţie

Când călătorești cu alți pasageri, prieteni sau întreaga familie, se poate întâmpla să fii ușor distras de la drum. Sau poate ești singur pe drum și admiri peisajul, fără să observi că drumul ia o cotitură. În modelele Volvo ești protejat datorită sistemului de asistenţă la păstrarea benzii de circulaţie. Acest sistem te va avertiza cu blândeţe şi îți va transmite în volan vibraţii de avertizare.

Avertizare la coliziune frontală

Cu ajutorul senzorilor, modelele noi Volvo scanează toate obiectele pe o distanţă de 150 de metri pentru a te avertiza în caz de pericol de coliziune frontală, iar dacă impactul este iminent, mașina te avertizează și pre-acţionează frânele pentru o oprire rapidă.

Protejarea cicliștilor și pietonilor

Sistemul de detectare a cicliștilor și pietonilor te avertizează acustic și frânează în locul tău dacă e nevoie de acțiune rapidă pentru a evita accidentele.

Construcţie mai rezistentă

La toate aceste tehnologii pentru siguranța auto reunite sub denumirea IntelliSafe, se adaugă și calitățile fizice ale modelelor Volvo. Structura de siguranță a caroseriei modelelor noi Volvo îți oferă ție și pasagerilor din mașina ta protecție maximă în toate tipurile de accidente.

Această structură este fabricată din oţel super rezistent, aliat cu bor şi oţeluri mai uşoare, iar datorită modului de realizare, structura de siguranță permite dispersia energiei în caz de accident astfel încât toți pasagerii să rămână în siguranță.

Viitorul siguranței în viziunea Volvo

La Volvo Cars, credem că e inacceptabil faptul că 1,3 milioane de oameni mor an de an în accidente rutiere. 

Pentru a proteja ce e mai important și a transforma în realitate Viziunea 2020, Volvo Cars oferă și perfecționează continuu unul dintre cele mai performante sisteme de siguranță ca echipament standard, la care se adaugă două pachete opționale, IntelliSafe Surround și IntelliSafe Assist.

IntelliSafe Standard

Fiecare nou Volvo include o serie de caracteristici avansate de asistență a șoferului, de la frânare automată și suport de direcție, la structura noastră de siguranță brevetată.

Citește mai multe

IntelliSafe Surround

Pachetul nostru opțional IntelliSafe Surround include BLIS (Blind Spot Information) cu asistență pentru direcție, Cross Trafic Alert cu suportul frânelor și avertizare coliziune spate, oferindu-ți toate informațiile și suportul de care ai nevoie pentru a ști despre vehiculele sau obiectele din apropiere.

Citește mai multe

IntelliSafe Assist

Pachetul opțional IntelliSafe Assist include tot ce ai nevoie pentru șofat controlat și relaxant - mai ales pe autostrăzi. IntelliSafe Assist include Adaptive Cruise Control, Pilot Assist, Distance Alert (combinat numai cu afișajul head up).

Citește mai multe


Pentru ca Viziunea 2020 să devină realitate, vom continua să punem accent pe dezvoltarea celor mai avansate sisteme de siguranță și suport. Siguranța este primordială pentru noi și ar trebui să fie unul dintre cele mai importante criterii atunci când alegi automobilul pentru drumurile pe care le ai de parcurs.

DESCOPERĂ VIITORUL ȘOFATULUI

×

Fii la curent cu noutățile Volvo!